Condiţii bune pentru producătorii agricoli

Data publicării:
prod agricoli piata

Niculina Constantin vine în Piaţa Centrală din Galaţi de 9 ani de zile. De când a fost amenajat un loc special pentru producătorii agricoli, iar condiţiile de expunere a mărfii s-au îmbunătăţit, femeia spune că vânzările au crescut.

Niculina Constantin, producător agricol: "Sunt persoane care vin şi dau roată de trei, patru ori şi pe urmă ia tot de la producător de unde vede că marfa e mai proaspătă".

Femeia este mândră de marfa pe care o produce în propria ogradă şi este sigură că datorită calităţii produselor a reuşit să atragă clienţi.

Niculina Constantin, producător agricol: "Loboda e mai mare, ştevia e mai mare, mărarul e la 50 de bani, leuşteanul e mai mare, la producători marfa este mai, mai din grădină cum s-ar spune, ştiţi? Nu e cumpărată şi vândută din nou".

Gheorghe Trifan are la tarabă, de peste zece ani, tot felul de legume. Îşi aminteşte că înainte vindea doar în funcţie de câţi clienţi fideli reuşise să-şi facă pe parcursul anilor.

Gheorghe Trigan, producător agricol: "Acuma e cu totul diferenţiat pentru că toată lumea trage, e şi pancarta pusă şi vine, mergem la sector, că acolo găsim numai producători".

La tarabele producătorilor este mereu forfotă.

"În piaţa asta eu vin aici, nu acolo, pentru că eu ştiu că aici vin mai mult ţărani, care n-au producţie mare şi mi se pare că totuşi produsele lor sunt mai sănătoase" spune un cumpărător.

"Sunt şi mai ieftine, mai proastepe şi le facem şi lor un bine. Sunt cartofii aceia mici care sunt spălaţi, sunt aduşi din import şi nu au acelaşi gust cu cei care au pământ pe ei" explică alt client.

"Noi venim aici pentru că este producţie proprie a producătorilor şi în al doilea rând e mai convenabil, la ţărani, şi e cu totul altfel, mai gustoasă, mai..orice!" declară un localnic.

În pieţele gălăţene tarabele producătorilor nu sunt ocupate în totalitate, deoarece unii fermieri nu şi-au primit atestatului de producător care a ajuns cu întârziere la primării.

Eugen Zaharia, directorul Administraţiei Pieţelor: "Obligativitatea noastră este ca 40% din totalul locurilor de vânzare să fie rezervate pentru producători. La Galaţi lucrul acesta este realizat chiar de la 1 mai, cum prevede legea, trebuie să spun că nu sunt ocupate în întregime pentru că au fost ceva probleme cu atestatul de producător".

În cea mai mare piaţă din Galaţi îşi desfăşoară activitatea 59 de producători agricoli.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Marian Munteanu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost...
Digi FM
Surpriză de proporții. Cine și-a făcut apariția la funeraliile Papei Francisc. Imaginile au făcut înconjurul...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Iubirile lui Renée Zellweger. A fost căsătorită doar patru luni. „Bridget Jones” împlineşte 56 de ani
Adevarul
„Moș Pisoi”, eroul din umbră căruia îi datorăm apariția primului stat român
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Ce documente trebuie depuse pentru un ajutor de 1.700 lei la pensie?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
Ce reprezintă tatuajul pe care și l-a făcut Shiloh, fiica Angelinei Jolie. Adolescenta are o legătură...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”