BRĂILA. Rampa care duce nicăieri

Data publicării:
rampa braila

Rampa pentru persoane cu handicap ar fi trebui să înlesnească accesul către faleza Dunării. La o primă vedere, ea pare să fie construită cât se poate de bine. Numai că nu se întâmplă aşa.

Elena Grosu - localnic: "Şi noi putem fi mâine, poimâine în cărucior cu rotile. Cum ajungi acolo dacă ai o problemă, vrei să vezi Dunărea, vrei să te plimbi. Nu e normal să fie şi pentru oamenii ăştia?"

Valentin Grosu - localnic: "Ne apucăm de ceva, o lăsăm neterminată şi trec ani, ani, şi tot aşa o vedem".

Unii trecători nici nu au observat neregula.

"Cred că au uitat să facă în continuare, o rampă până jos. Aşa era normal. Dar cred că pe viitor, dacă sunt impulsionaţi cumva, o fac" spune un localnic.

Impulsionaţi nu au cum să fie reprezentanţii primăriei Brăila, pentru că nu mai pot modifica, acum, proiectul.

Aurel Simionescu - primarul municipiului Brăila: "Nu, nu pot să modific, cel puţin deocamdată. Proiectul este pe proiecte europene, noi nu putem să intervenim mai devreme de cinci ani de zile. Decât în cazul în care, Doamne fereşte, explodează ceva, se sparge vreo conductă de apă. Dar încă o dată, nu cred că este nevoie de o astfel de intervenţie".

Primarul susţine că nu e nevoie de o intervenţie de remediere a situaţiei, pentru că la câţiva metri distanţă există o altă rampă. Numai că, şi în cazul acesteia povestea se repetă: duce tot către o serie de trepte. Pe consilierii locali îi bufneşte râsul.

Simona Drăghincescu - consilier local: "Ca toate deciziile administraţiei Simionescu şi această rampă nu duce nicăieri. Cei care sunt persoane cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora nu au ce căuta pe faleză decât dacă bat aşa vreo 3,4 kilometri până ajung pe partea cealaltă, pe stradă pur şi simplu".

Esplanada din faţa Palatului Administrativ a fost modernizată anul trecut, pe bani europeni.

Proiectul a costat 1,4 milioane de lei, iar primăria a contribuit cu 2% din această sumă.

Reporter: Adrian Obreja
Operator: Bogdan Cazacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...