Bani de la Consiliul Local pentru Fed Cup

Data publicării:
jucatoare fed cup-1

Invitatul emisiunii Divizia Locală, city managerul Primăriei municipiului Galaţi, Aurel Vlaicu a vorbit, printre altele, şi despre suma alocată de la bugetul local pentru organizarea evenimentului sportiv de la sfârşitul săptămânii trecute, Cupa Federaţiei la tenis România - Spania.  

Potrivit acestuia, pentru a nu mai fi probleme cu Curtea de Conturi, aşa cum s-a întâmplat la Gala de Box organizată în 2013, aleşii locali i-au cerut primarului Marius Stan să încheie contractul de asociere între municipiul Galaţi şi Federaţia Română de Tenis, în limita sumei aprobate, respectiv 392.000 de lei.

Aurel Vlaicu, city manager Primăria Galaţi: "A fost o cifră foarte vehiculată în Consiliul Local. Asta a fost mandatul pe care l-a primit domnul primar de frica consilierilor ca nu cumva să se cheltuie mai mulţi bani. Ce nu au înţeles este că niciodată nu s-au cheltuit mai mulţi bani şi această poveste cu Curtea de Conturi....ei nu au spus că am cheltuit mai mult sau mai puţini bani. Şi au spus că nu înţeleg anumite chestiuni".

Suma de 392.000 de lei a fost necesară pentru suportarea obligaţiilor încheiate în contractul de asociere între municipiul Galaţi şi Federaţia Română de Tenis.

Marius Stan, primarul municipiului Galaţi: "Masă sportivi şi stafff tehnic, transport sportivi, amenajare teren, vestiare, centru presă, loje, marketing, promovare, ......alte cheltuieli necesare organizării evenimentului sportiv FED CUP".

Potrivit primarului Marius Stan, cheltuielile cu amenajarea terenului de tenis de la Patinoar, iluminat şi sunet au fost suportate de sponsori.

Reporteri: C. Mazilu, M. Ţuca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri