Manifestările organizate în centrul oraşului au început cu intonarea imnului naţional al României. În piaţa AI Cuza au fost prezenţi sute de craioveni, dar şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.
Primarul Băniei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat cu această ocazie, intenţia de a reconsidera şi în alt mod pe cel ce a ridicat pentru prima oară stindardul unirii, craioveanul Mihai Viteazul.
După ce au asistat la depunerea de coroane la statuia lui Cuza şi la parada militară, toţi cei prezenţi s-au prins în hora unirii.
La finalul manifestărilor a avut loc un spectacol oferit de către ansamblul Maria Tănase.