Zeci de copii din Slatina aşteaptă rectificarea bugetară, pentru a prinde un loc la creşă  

Data publicării:
151013 CRESE

100 de copii din Slatina aşteaptă rectificarea bugetară, ca să prindă un loc la creşă. Primăria a amenajat o creşa modernă într-un fost centru de plasament, însă va fi dată în folosinţă atunci când guvernul va aloca bani pentru angajarea personalului. Până atunci, copiii şi părinţii nu pot decât să admire construcţia.

Marian Iliescu este bunicul unui micuţ de doar doi ani şi jumătate. De mai bine de patru luni caută o creşă pentru nepotul său. Peste tot numai refuzuri, pentru că băiatul ar fi prea mic. Aşteaptă acum deschiderea noii creşe, pentru a-şi mai încerca odată norocul.

Lucrările la noua creşă au început anul trecut, în septembrie, iar acum sunt aproape de finalizare.

Noua creşă va avea bucătarie, spălătorie, sală de mese şi toate utilităţile necesare celor 45 de copii ce vor fi găzduiţi aici. Mobilierul şi dotările sunt de ultimă generaţie. Nu există însă personalul care să deservească creşa.

„În momentul de faţă, ca să şi funcţioneze, trebuie să facem angajări, dar nu avem prevederile bugetare, aşteptăm rectificarea de buget pentru suma de 265.000 lei”, a spus Minel Prina, primar Slatina.

Primăria vrea să modifice regulamentul creşelor ca să reducă numărul de copii aflaţi pe listele de aşteptare. Copiii care nu sunt aduşi frecvent ar putea să îşi piardă locul, în favoarea celor care au cu adevărat nevoie de îngrijirea din creşă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...