Victorie la limită pentru baschetbaliştii craioveni

Data publicării:
200913 victorie baschet

Echipa de baschet masculin Universitatea SCM Craiova a învins pe “U” Mobitelco Cluj, cu scorul de 82-78, în prima manşă din primul tur al Cupei României. Craiovenii au început tare şi la finalul primului sfert conduceau cu 25-14.

La începutul actului secund, diferenţa a fost mărită la 14 puncte, însă ardelenii au avut un final de sfert perfect şi chiar au reuşit egalarea, însă la pauza mare era 43-37 pentru olteni. În sferturile trei şi patru, cele două echipe şi-au împărţit perioada de dominaţie. Craiovenii au ajuns la un avans de 13 puncte, dar oaspeţii au preluat conducerea. Într-un final tensionat, Craiova a reuşit desprinderea şi victoria, Clujul reducând din diferenţă în ultima secundă.

Andelko Mandic, antrenorul craiovenilor, nu i-a avut la dispoziţie pe Drăguşin şi Kovac - accidentaţi şi Bureau şi Dzambic - suspendaţi. În aceste condiţii, a mizat mult pe alţi jucători, Sokk, Maric, Seals şi Halikk. Au mai intrat Mocanu şi Căpuşean, dar ambii au decepţionat, astfel că în ultimul sfert au rămas pe margine. Cele mai multe puncte pentru craioveni au fost marcate de Popescu - 24, iar de partea cealaltă Sparks şi Cuic au marcat câte 15. Joi, la Cluj, va avea loc returul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri