Viaţa lui Constantin Brâncuşi la Craiova

Data publicării:
viata 20lui 20constantin 20brancusi 20la 20craiova-50436

Colegiul Constantin Brâncuşi găzduieşte foaia matricolă a sculptorului. Elevul bursier, Brâncuşi a fost eminent. A absolvit şcoala în patru ani în loc de cinci şi a luat doar note de 9 şi 10. Şi-a dat silinţa ca să înveţe bine pentru că mama sa garantase bursa pe care o avea cu averea familiei.

Tot din anii de şcoală există la Craiova şi un ecorşeu realizat împreună cu doctorul Dumitru Gerota. Această piesă valoroasă este una dintre cele patru executate de Constantin Brâncuşi.

Elevii sunt încântaţi că pot studia corpul uman cu ajutorul unei creaţii ce poartă semnătura lui Constantin Brâncuşi.

Puţini ştiu că marele sculptor Constantin Brâncuşi a fost în timpul şederii la Craiova, cântăreţ în Biserica Madona Dudu. Cu banii câştigaţi, a reuşit să-şi finalizeze studiile.

Colegiul din Craiova care îi poartă numele se mândreşte şi cu alte opere ale sculptorului. Şase coloane realizate în atelierul de la Paris au fost aduse aici. În plus, în muzeul şcolii se găsesc două rame din lemn de tei, realizate de Constin Brâncuşi chiar în timpul liceului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Condamnarea lui Dan Diaconescu a fost anulată. Se reia dosarul fostului șef OTV
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile