Un tânăr din comuna Bucinişu, judeţul Olt, a cultivat în curtea părinţilor o seră plină de cannabis. Acesta a adus seminţe din Italia, pe care le-a plantat pe o suprafaţă de aproape 60 de metri pătraţi.
Când tânărul a început să recolteze mugurii a fost prins de poliţişti şi procurorii DIICOT. Anchetatorii au ridicat din sera tânărului peste 30 de kilograme de plante de cannabis. Poliţiştii spun că suspectul urma să vândă drogurile pe piaţa neagră din Italia.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat magistraţlor de la Tribunalul Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. El este acuzat de trafic de droguri de risc.