Staţiuni lăsate în paragină, în judeţul Vâlcea

Data publicării:
271113 statiuni

Ar fi trebuit să fie o perlă a staţiunilor montane din România, cu sute de locuri de cazare, dar a fost lăsată în paragină. Este vorba despre staţiunea Vidra, din judeţul Vâlcea, proiectată înainte de Revoluţie, pentru a găzdui Universiada de iarnă. Pârtia de schi din zonă atrage mii de turişti, care însă nu au locuri de cazare.

Cele mai multe complexuri turistice din zonă au fost lăsate în paragină de mai bine de 20 de ani, atunci când au trecut în patrimoniul sindicatelor. În staţiunea Voineasa, spre exemplu, existau înainte de Revoluţie peste 2.000 de locuri de cazare. Acum însă doar câteva sunt ocupate în timpul verii.

„Staţiunea Vidra şi staţiunea Voineasa sunt administrate de către sindicate şi aportul nostru vizavi de acest aspect a fost limitat”, a spus Geani Man, viceprimar Voineasa.

Locuitorii din Voineasa regretă că staţiunea a ajuns o ruină şi îşi amintesc de vremurile când mii de turişti erau cazaţi în hotelurile din zonă.

La Vidra, turiştii care vor veni la pârtia de schi nu vor avea alte soluţii de cazare decât pensiunile private din Voineasa, însă, vor trebui să parcurgă zilnic 70 km dus-întors până la pârtie.

O investiţie care ar fi trebuit să aducă staţiunii Vidra alte 1.000 de locuri de cazare a fost abandonată de administratori. Este vorba despre un complex hotelier cu multiple facilităţi pentru turişti.

„Litigiul este pentru 24 hectare care sunt în folosinţă. Noi nu putem folosi staţiunea fără terenul ăsta, că sunt drumuri care duc acolo, sunt parcări...Fiecare hotel are parcarea lui, fiecare hotel are drumul lui ”, a spus Constantin Pârvu, lider de sindicat.

Din cauza lipsei banilor, investiţiile la Vidra şi Voineasa au fost abandonate. Şi asta în condiţiile în care administraţia locală a anunţat că în mai puţin de două săptămâni se va deschide noua pârtie Transalpina Ski Resort, care a atras anul trecut în zona aproape 60.000 de turişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu trebuie să dai jos semnul de începător înainte de termen. Nu este vorba doar despre amenzi
Digi FM
Motivul pentru care Ioana Ginghină nu mai vrea să-l vadă pe Alexandru Papadopol: „La mine nu mai există cale...
Pro FM
Madonna, un Paște în stil propriu: în pantaloni scurți și dresuri plasă, de mână cu iubitul tinerel, pe...
Film Now
Dick Van Dyke are 99 de ani, dar tot mai visează la un Oscar, singurul trofeu care îi lipsește: "Încă iubesc...
Adevarul
Substanțele din mâncare care cresc riscul de diabet tip II. Combinațiile nocive de aditivi din mâncărurile...
Newsweek
Câți bani iei în plus la pensie dacă ai muncit 10 ani în grupe de muncă? Cum se face calculul?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”