Simpozionul Naţional "Drumuri Brâncuşiene", la final. Lucrările sculptorilor participanţi, expuse în Piaţa „Wiliam Shakespeare” din Craiova

Data publicării:
020913 drumuri brancusiene

Şapte noi sculpturi în marmură vor împodobi Craiova. Operele de artă realizate în celebra marmură de Ruşchiţa sunt rezultatul muncii depuse de sculptorii invitaţi la prima ediţie a Simpozionului Naţional „Drumuri Brâncuşiene”. Locuitorii Băniei au prilejul de a vota pentru alegerea locurilor în care vor fi amplasate cele şapte sculpturi create în doar 30 de zile.

Cele şapte sculpturi realizate de artiştii participanţi la Simpozionul Naţional „Drumuri Brâncuşiene” au fost expuse ieri, în premieră, în Piaţa "Wiliam Shakespeare".

Sculpturile nu vor rămâne aici. Locuitorii Băniei sunt aşteptaţi să voteze, pe site-ul primăriei, locurile unde și-ar dori să fie amplasate, pentru a înfrumuseţa oraşul.

„În mod sigur una dintre ele, cea care se numeşte „Piatră de hotar”, va fi la intrarea dinspre Calafat, unde s-a dat drumul la podul de la Vidin şi acum sunt foarte mulţi străini care trec prin acea zonă”, spune Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova.

Instituţia organizatoare a simpozionului, Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, consideră această primă ediţie o reuşită, lucru confirmat şi de cei şapte artişti invitaţi.

„Poate mulţi s-au îndoit că vor avea timp să le termine. Iată că ne-au demonstrat tuturor că se poate şi că acesta trebuie să fie doar începutul”, a spus Ana Maria Constantinescu, directorul Casei de Cultură "Traian Demetrescu".

„Lucrarea realizată de mine, am numit-o eu "Desprindere", din ideea de desprindere de locul unde m-am născut, dar şi cu gândul la revenire”, a precizat spune Paul Popescu, sculptor

„Mulţumesc craiovenilor care au venit în fiecare zi să ne viziteze la Velodrom, au fost cei care ne-au susţinut, chiar şi în soarele acela torid”, spune Marcel Voinea, sculptor

Cei şapte artişti au primit deja din partea autorităţilor locale invitaţia de a participa, anul viitor, la realizarea unei columne a Olteniei, înaltă de 10 metri, care să evoce principalele momente din istoria acestei regiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...