Militarii români nu vor mai pleca în misiuni în afara ţării numai cu arme şi muniţii, ci şi cu rechizite şcolare sau cărţi de colorat. Scorpionii vor să le doneze copiilor din Afghanistan fără posibilităţi materiale.
Decizia de a duce astfel de ajutoare a fost luată la venirea din misiunile trecute. Scorpionii care au lucrat în teatrele de operaţiuni din Afghanistan au fost impresionaţi de drama micuţilor de acolo. Unii dintre ei nu au apucat niciodată să pună mâna pe un caiet sau un pix. De aceea, militarii români au mers în mai multe şcoli şi licee din Craiova şi au făcut apel la elevi şi dascăli să facă donaţii pentru copiii din Afghanistan. Printre elevii care au răspuns pozitiv acestui apel se numără şi cei de la Colegiul Tehnic Energetic din Craiova.
„M-am gândit că dacă am ceva în plus şi nu îmi trebuie, nu folosesc, de ce să nu aduc”, spune un elev.
Conducerea şcolii a fost mirată să vadă că elevii şi profesorii s-au mobilizat pentru această cauză.
"Copiii au fost destul de receptivi la această solicitare”, a spus Ion Căpăţână, directorul adjunct al Colegiului Tehnic Energetic Craiova
Cei care vor să-i ajute pe micuţi pot duce rechizitele şi la Batalionul 20 „Scorpionii Negri”.