Scorpionii Roşii din Craiova au prezentat tehnica militară

Data publicării:
230414 scorpioni

Sute de oameni au trecut astăzi pragul unităţii militare Scorpionii Roşii din Craiova. Curioşi să vadă care este tehnica militară care îi însoţeşte în misiuni, oamenii au pus întrebări şi au asistat la demonstraţii. Scorpionii Roşii din Craiova au participat la zeci de misiuni in teatrele de operaţiuni din întreaga lume.

Alexandru Petre are 28 de ani şi şi-a dorit dintodeauna să îmbrace haina militară. A urmat şcoala de subofiţeri, deoarece i-a admirat mult pe unchiul şi bunicul său, care au fost ofiţeri de carieră. În 2010 a fost repartizat la Batalionul 26 Infanterie Scorpionii Roşii, despre care auzise numai cuvinte de laudă. A venit dornic să convingă şi a reuşit rapid. După numai un an a fost selecţionat pentru o misiune în Afganistan, unde 6 luni a patrulat pe autostrada A1, considerată a fi cel mai periculos loc de pe pământ din cauza numeroaselor atentate cu dispozitive explozibile. A trecut prin numeroase momente dificile, dar spune că îşi doreşte să mai participe la astfel de misiuni.

„Au fost, dar am reuşit să trecem peste ele şi să mergem până la capăt”, spune sg. maj. Alexandru Petre, militar Batalionul 26 Infanterie Scorpionii Roşii.

100 de Scorpioni Roşii sunt acum în misiune în Afganistan. Colegii rămaşi acasă au organizat Ziua Porţilor Deschise pentru a prezenta tehnica cu care au fost în misiuni. Sute de oameni au venit curioşi să vadă armamantul de infanterie, iar copiii l-au şi testat.

Militarii infanterişti le-au explicat vizitatorilor că armele prezentate le-au fost de mare ajutor în misiunile executate.

„Pe 23 aprilie este ziua Forţelor Terestre şi ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Forţelor Terestre”, a spus cpt. Teodora Mazere, purtător de cuvânt Brigada 2 Infanterie Rovine.

În prezent şi alţi 500 de militari din Craiova, de la Batalionul 20 Scorpionii Negri sunt angrenaţi în executarea unei misiuni în Afganistan, unde au ca obiectiv patrularea pe aceeaşi periculoasă autostradă A1, Kabul-Kandahar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”