Roşii din Poiana Mare se găsesc în toată ţara. Legumicultorii livrează marfă de două ori pe săptămână

Data publicării:
120614 ROSII

200 de fermieri din Dolj s-au asociat şi au reuşit să convingă marile lanţuri de magazine că pot face profit şi cu produse tradiţionale. Agricultorii spun că aşa ar trebui să facă toţi fermierii care se plâng că nu au loc în pieţe din cauza intermediarilor şi că sunt nevoiţi să îşi vândă recoltele la preţuri de nimic.  

Pentru fermieri, asigurarea unei pieţe de desfacere nu poate fi decât o bucurie, pentru că nu mai stau cu marfa în soare. Claudy Macău are nu mai puţin de 9.000 de fire de tomate şi zilnic culege sute de kilograme de roşii. Valorificate apoi direct în supermarket. Recunoaşte că legumicultorii din Poiana Mare au avut un aliat de nădejde ce le-a intermediat contractele.

Contract cu lanţul de supermarketuri au peste 200 de legumicultori din Poiana Mare.

Nu oricine poate avea însă un contract cu lanţul de magazine. Pretenţiile cumpărătorului sunt mari, aşa că doar marfa de calitate ajunge pe raft.

Primarul s-a gândit deja să înregistreze marca roșie de Poiana Mare la OSIM. Numai anul trecut, peste 600 de tone au fost produse de fermierii din zonă. O cantitate mare, crede edilul, care nu este valorificată cum trebuie.

De două săptămâni, roşiile de Poiana Mare se găsesc într-un hipermarket cu desfacere în toată ţara.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...