Avem producţie record de floarea-soarelui. Agricultorii români au reuşit să strângă cu 60 la sută mai mult ca anul trecut. Este cea mai mare cantitate înregistrată în Uniunea Europeană. În judeţul Dolj, producţia este aproape dublă faţă de 2012. Oamenii au strâns până la 2.500 de kilograme de seminţe la hectar.
Cele mai mari producţii de floarea-soarelui au fost obţinute de marii fermieri din Dolj. Aceştia au scos aproximativ 3.200 de kilograme de seminţe la hectar. Au reuşit să obţină o recoltă bogată, pentru că folosesc tehnologie de producţie de ultimă generaţie. Micii agricultori, însă, nu se pot mândri cu o cantitate prea mare de seminţe. În medie, ei au obţinut anul acesta 2.000- 2.500 de kilograme la hectar.
Deşi recolta de floarea-soarelui de anul acesta este mult mai mare decât cea de anul trecut, seminţele nu sunt de cea mai bună calitate. Producătorii din Dolj spun că nu se va obţine prea mult ulei din ele.
Anul trecut, producţia de floarea-soarelui a fost mult mai slabă. Fermierii abia au scos 1.500-1.700 de kilograme de seminţe la hectar.