Primul tren electric românesc, produs la Craiova

Data publicării:
070114 TREN

Ce nu poate face statul, reuşesc firmele private. Foşti ingineri din Craiova şi-au înfiinţat o firmă şi au proiectat şi construit un tren care poate circula şi cu 160 de kilometri pe oră. Asta doar în teorie, căci nicio cale ferată din România nu e pregătită pentru un astfel de experiment. Noua garnitură a costat peste 5 milioane de euro, mare parte bani europeni.  

Trenul Hyperion are patru vagoane, aproape 200 de locuri, o putere de 2340 de kw şi poate atinge 160 de km pe oră. Este prima ramă electrică produsă în România. Hyperion a costat aproape 5 milioane de euro, iar construcţia a durat doi ani. A fost ambiţia acţionarilor firmei şi a specialiştilor care au lucrat ani buni în industria grea din Craiova. Au vrut să demonstreze că şi românii pot duce la bun sfârşit proiecte ambiţioase în industria feroviară.

„Componentele care sunt montate pe acest tren provin de la cele mai cunoscute şi cele mai performante firme din domeniu, ca urmare, produsul este de înaltă tehnicitate, este foarte modern şi foarte performant”, spune Radu Zlatian, consultant.

Trenul se află de câteva zile în probe şi a obţinut deja permisiunea de transporta călători pe rutele Craiova-Bucureşti şi Craiova-Motru. Firma constructoare a trenului Hyperion nu se teme de concurenţă şi a înfiinţat o divizie de transporturi pentru a putea exploata noua garnitură pe cele două rute.

Cei care vor călători cu Hyperion se vor bucura şi de preţuri avantajoase. Nu însă şi de timpi mai scurţi de călătorie. Deşi atinge uşor 160 de km pe oră, Hyperion nu poate circula cu acest regim de viteză.

„Ca să atingi această viteză, trebuie să fie şi infrastructura capabilă să ofere posibilitatea atingerii acestor viteze”, a precizat Ion Gârniţă, director general.

O a doua ramă a intrat deja în fabricaţie, iar constructorul se aşteaptă ca în curând să apară şi comenzi pentru export, mai ales că preţul este cu 15-20% mai mic decât al produselor similare din alte ţări. Specialiştii din Craiova sunt convinşi că acest tren va deveni un nou brand al oraşului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...