Ovidiu Stângă va debuta ca antrenor al echipei CS Universitatea în faţa propriilor fani, sâmbătă, de la ora 13:00, într-un duel cu Olimpia Satu Mare, una dintre surprizele începutului de sezon. Craiovenii au acumulat până acum doar trei puncte, în timp ce oaspeţii au o zestre de opt puncte, după primele patru etape.
Şi în etapa viitoare, craiovenii vor juca pe stadionul “Ion Oblemenco”, cu un nume mare al fotbalului din România, UTA.
“Este un lucru pozitiv faptul că vom avea două meciuri acasă. Cu această ocazie îmi doresc ca spectatorii să fie alături de noi, pentru că, în formula în care suntem, suntem puri din zonă şi ştim ceea ce înseamnă ajutorul publicului la un meci, indiferent de ce nivel este el”, a spus Ovidiu Stângă.
Şcolit în Olanda, Stângă vrea să implementeze în Bănie sistemul 4-3-3, unul ofensiv, adoptat de marile echipe ale Europei.
Pentru meciul cu Olimpia, Stângă nu poate conta pe serviciile lui Pleşan, Izvoranu şi Dragalina, suspendaţi şi Draghicevici - accidentat. În schimb îi poate folosi pe Curelea şi Ferfelea.