Omagiu pentru Costică Ştefănescu, fostul căpitan al Craiovei Maxima

Data publicării:
210813 OMAGIU STEFANESCU

Zeci de persoane au venit, astăzi, la stadionul "Ion Oblemencu" din Craiova, să-i aducă un omagiu fostului căpitan al naţionalei, Costică Ştefănescu. Acolo a fost adusă o fotografie a fotbalistului, iar cei care l-au cunoscut au depus flori şi au aprins lumânări. La stadion au venit şi jucătorii echipei CSU Craiova, dar şi foşti colegi de generaţie de la Craiova Maxima.  

Primii care au ajuns la stadionul „Ion Oblemenco” au fost colegii de echipă din perioada de glorie a Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu, Nicolae Tilihoi, Silviu Lung. De asemenea, au fost prezenţi Pavel Badea, preşedintele Clubului Sportiv Universitatea Craiova, prefectul judeţului Dolj şi prorectorul Universităţii din Craiova din perioada 1976 - 1984.

Suporterii pot depune coroane de flori şi în faţa Clubului FC Universitatea Craiova.

Trupul neînsufleţit al fostului mare fotbalist va fi adus în Craiova, mâine şi probabil, va fi depus la stadionul „Ion Oblemenco”.

  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri