Zece familii de pe 2 străzi din Slatina nu mai dorm noaptea de teamă că locuinţele le vor fi acoperite de pământ. Ploile din primăvară au activat o alunecare de teren, iar în pericol sunt locuinţele aflate la baza dealului, dar şi cele din vârf pentru că pământul se macină pe zi ce trece.
Oamenii au făcut numeroase sesizări la primărie, însă nu s-a rezolvat nimic.
Autorităţile le-au comunicat să aibă răbdare pentru că abia sunt la faza studiului de fezabilitate în vederea consolidării. Ei se tem că peste un an, când ar putea fi gata investiţia, va fi deja prea târziu, deşi autorităţile susţin că au făcut un studiu geotehnic care garantează că alunecarea nu va înainta.