Motorină din fondul de rezervă, veche de 9 ani, descoperită în Olt

Data publicării:
310114 MOTORINA

Motorină veche de 9 ani, descoperită recent de prefectul de Olt în rezervoarele Şcolii de Poliţie. Cele 18 tone de combustibil vor fi distribuite către primăriile din judeţ, asta în condiţiile în care ani la rând edilii au bătut la uşa Prefecturii să ceară motorină. Combustibilul este din stocul de rezervă constituit în judeţul Olt în urma inundaţiilor din 2005.  

Prefectul de Olt, Cătălin Rotea a aflat de motorină la unul dintre Comitetele de Urgenţă intrunite din cauza vremii, săptămâna aceasta. În şedinţă, cineva şi-a adus aminte că la Şcoala de Poliţie există depozitate 18 tone de motorină.

„Am fost neplăcut surprins să aflu că din 2005 există o rezervă de 18 tone de motorină la dispoziţia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Această rezervă parte face parte dintr-o cotă alocată în 2005 pentru situaţia inundaţiilor”, a spus Cătălin Rotea, prefectul judeţului Olt.

Întreaga cantitate de motorină va fi distribuită primăriilor care au nevoie pentru deszăpezire.

„Am luat decizia de a o împărţi în mod proporţional tuturor comunelor acum, dată fiind solicitarea acestora pentru combustibil”, a precizat Cătălin Rotea, prefectul judeţului Olt.

Distribuţia motorinei a şi început de două zile. Majoritatea reprezentanţilor primăriilor din judeţ au venit deja să ridice combustibilul de care, susţin ei, au mare nevoie mai ales în aceste zile.

„Am primit-o ca o veste bună. Este necesară pentru situaţiile de urgenţă, pentru deszăpezire, pentru treburile gospodăreşti ale primăriei”, a spus Iulian Ene, viceprimar comuna Izvoare.

În urmă cu nouă ani, Guvernul a acordat, printr-o hotărâre de urgenţă, un ajutor umanitar pentru populaţia din judeţele Bacău, Olt şi Vrancea, afectată de fenomenele meteorologice. Acesta a depăşit valoarea de 2,9 milioane de lei, din care 970.000 de lei au fost distribuiţi Oltului şi a constat în produse alimentare şi motorină.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri