Mehedinţi. Centură de 800.000 de euro, în câmp

Data publicării:
CENTURA

Localnicii unei comune mehedinţene merg la câmp pe un drum agricol cu asfalt ca-n palmă. Asta în timp ce în comună au un singur drum asfaltat. 800.000 de euro au fost cheltuiţi pentru ca tractoarele să aibă drum bun sub roţi. Banii reprezintă fonduri europene. 

Pentru oamenii din Pristol ar fi fost mai bine dacă aveau uliţele asfaltate, ca să nu se murdărească de noroi până la glezne. Dar li se pare util şi drumul asfaltat în câmp. Până la urmă, prioritatea trebuia să fie alta.

Autoritățile locale au obținut investiţia anul trecut, iar lucrările la cei 5 km de asfalt din câmp au costat peste 800.000 de euro. Bani cu care, recunosc edilii, s-ar fi putut face multe în comună, doar că nu au existat programe europene de accesare.

„Deocamdată nu au fost fonduri europene pentru asfaltarea uliţelor, străzilor. Dacă pe parcurs vor veni, noi, orice proiect european dorim să accesăm să fie benefic comunei”, a spus Adrian Constantinescu, viceprimar comuna Pristol.

Drumul din câmp deserveşte 600 de hectare de teren agricol. Un punct în plus la obținerea fondurilor l-a constituit şi un agent economic din zonă, care are o fermă de cereale şi 1.300 de hectare de pământ.

„A fost un mare avantaj că am existat noi aici, ca să se facă acest drum”, spune Victor Ungureanu, administrator fermă agricolă.

Şi pentru că au fost bani, nici lucrările nu au durat prea mult. Drumul a fost terminat în doar şase luni, mult mai devreme decât termenul de finalizare care era programat pentru luna iunie a acestui an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu trebuie să ai pentru un credit de 10.000 de euro? Rata lunară
Digi FM
Motivul pentru care Ioana Ginghină nu mai vrea să-l vadă pe Alexandru Papadopol: „La mine nu mai există cale...
Pro FM
Lady Gaga, cu mama și logodnicul la restaurant. Artista, pe tocuri imposibile, în pantaloni super scurți și...
Film Now
Dick Van Dyke are 99 de ani, dar tot mai visează la un Oscar, singurul trofeu care îi lipsește: "Încă iubesc...
Adevarul
Substanțele din mâncare care cresc riscul de diabet tip II. Combinațiile nocive de aditivi din mâncărurile...
Newsweek
Câți bani iei în plus la pensie dacă ai muncit 10 ani în grupe de muncă? Cum se face calculul?
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
O poveste demnă de un scenariu de film. Cum au aflat Liv și Mia Tyler, fiicele solistului de la Aerosmith, că...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”