Maternitate de 5 stele la Craiova

Data publicării:
230514 filantropia

Viitoarele mame din Dolj au de acum condiţii civilizate de naştere şi de cazare. Maternitatea Filantropia a fost modernizată de primărie cu 2 milioane de lei, bani de la bugetul local. Cu toate acestea, medicii mai au nevoie de aparatură medicală nouă. În plus, mai este nevoie de bani şi pentru reabilitarea faţadei clădirii.  

Maternitatea Spitalului Filantropia din Craiova este acum de nerecunoscut. Pereţii sunt vopsiţi în alb imaculat, mobilierul este nou, iar câteva aparate medicale au fost înlocuite. Întreaga investiţie a fost suportată din bugetul local al Primăriei Craiova şi a fost realizată într-un an.

Şi colegii mei medici sunt de acord cu mine că înainte le era ruşine că sunt doctori într-un spital municipal, acum e cazul să se mândrească." a declarat Alice Gavrilă, directorul Spitalului Filantropia.

„Nu avem lacune în tratament şi în materiale sanitare. Ar mai fi loc de apartură. Ar fi schimbarea meselor de operaţii şi a lămpilor scilice. Am putea achiziţiona un laparoscol", Lorena Dijmărescu - director medical Spitalul Filantropia

În plus, conducerea spitalului se roagă acum ca pacienţii să nu deterioreze investiţiile făcute şi tocmai de aceea au cerut bani pentru un sistem de supraveghere video.

„S-a întâmplat peste noapte să dispară capacele de la wc, flotoarele din wc, lucruri care par incredibile, dar sunt adevărate." a povestit Lorena Dijmărescu, director medical Spitalul Filantropia.

Dacă interiorul este impecabil, nu putem să spunem acelaşi lucru despre exterior.

„Pentru exterior ne gândisem iniţial la reabilitare termică pentru a nu mai băga atâţia bani în utilităţi. Din păcate nu putem face reabilitare pentru că nu am primit aviz. Cel mai probabil vom vărui pur şi simplu această policlinică", a spus Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.

Spitalul Filantropia are o capacitate de 90 de paturi, iar anul trecut peste 2.000 de gravide au născut aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri