Moş Crăciun a ajuns şi la juniorii clubului Gaz Metan CFR Craiova. Aproape 100 de copii au primit cadouri de la Moşul, cel care a ascultat povestea fotbalistică a fiecăruia dintre ei.
Micuţii visează ca peste ani să părăsească baza de la Depou, pentru a ajunge la echipele mari din Europa. Messi şi Ronaldo le sunt acum modele, faţă de anii anteriori, când juniorii Craiovei ar fi vrut să ajungă precum Balaci, Cămătaru sau Cârţu.
Clubul a fost reînfiinţat în vară, după ce colaborarea cu oraşul Severin, acolo unde se mutase echipa mare, s-a întrerupt. Conducătorii au planuri mari pentru 2014 şi i-au cerut lui Moş Crăciun un loc în Liga a III-a pentru sezonul viitor.
„Avem la momentul actual peste 100 de copii care sunt şi activează aici, în centrul nostru. Noi vrem să dezvoltăm acest fenomen în Craiova, pentru că e păcat ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani cu fotbalul din Craiova”, a spus Gheorghe Frăţică, preşedinte Gaz Metan CFR Craiova.
În prezent, la Gaz Metan CFR Craiova activează cinci grupe de juniori, acestea fiind conduse de foşti jucători ai echipei, precum Chivu, Pătrană sau Marian Vulpe.