Itinerariu spaţial la Craiova. Expoziţia este deschisă publicului până pe 27 aprilie

Data publicării:
180414 EXPO

Expoziţie spectaculoasă la Craiova. Pentru prima dată într-un oraş care nu este capitală de ţară este expus sistemul de sateliţi care deserveşte Europa. Într-un glob imens, sunt proiectate ecrane ce arată modul de funcţionare a sateliţilor. Curioşii pot avea astfel o imagine a spaţiului.

Peste 30.000 de aplicații se bazează pe tehnologia spațială. Acestea ajută la optimizarea transportului, cresc eficienţa în industria agriculturii și pescuitului, dar și în protecția mediului înconjurător. Sunt doar câteva dintre beneficiile pe care le oferă serviciile de navigaţie prin satelit.

„Expoziţia este menită să arate cetăţenilor europeni, oamenilor din stradă, nu specialiştilor, ce face Comisia Europeană cu banii lor din taxe, finanţând programe spaţiale importante, aşa cum este Copernicus şi Galileo”, a spus Stephane Ourevitch, reprezentant Comisia Europeană.

Expoziţia spaţiului european este adusă în premieră naţională la Craiova. Infrastructura spaţială nu este vizibilă cu ochiul liber. Dar foloasele ei se fac simţite în viaţa noastră de zi cu zi. Aplicaţiile care folosesc semnalele emise de sateliţi sunt parte din cotidian, iar GPS-ul este cel mai practic exemplu.

„Planeta Pământ în acest moment nu mai poate funcţiona fără tehnologia spaţială, televiziunea, mai mult de trei sferturi din programele de televiziune sunt transmise prin sateliţi”, a precizat Marius-Ioan Piso, preşedinte Agenţia Spaţială Română.

De mâine, expoziţia este deschisă şi publicului. Va sta în Craiova până pe 27 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri