Istorie lăsată să se degradeze. Clădirile Palatului Administrativ şi Primăriei Craiova, lăsate de izbelişte

Data publicării:
250414 cladiri

Peste 60 la sută dintre monumentele istorice de mare importantă din Dolj sunt în stare de degradare. Specialiştii avertizează că dacă nu vor fi reabilitate urgent, riscăm să pierdem cele mai frumoase clădiri din judeţ. Pe lista urgenţelor se numără chiar Prefectura şi Primăria Craiova, dar şi clădirea unde funcţionează cel mai important colegiu de Oltenia.

Palatul Administrativ se află în stare de degradare, pentru că autorităţile nu au alocat bani din perioada comunistă pentru a-l renova. Clădirea, aflată în centrul oraşului, găzduieşte Prefectura Dolj, Consiliul Judeţean Dolj, dar şi alte instituţii ale Guvernului. Cele mai mari probleme au fost la acoperiş, însă Consiliul Judeţean Dolj a început să facă mici reparaţii abia atunci când apa a ajuns în birourile instituţiei. Iar speranţe pentru reabilitare sunt puţine.

„Palatul Administrativ are un studiu de fezabilitate în valoare de vreo 10 milioane de euro, care este trimis la Bucureşti. Încercăm în momentul de faţă să îl transferăm pe o perioadă determinată în proprietatea Consiliului Judeţean care dispune de fonduri şi care poate accesa fonduri europene”, a declarat Marius Deca, prefectul judeţului Dolj.

Peste drum de Palatul Administrativ se află clădirea Primăriei Craiova. Şi aceasta se degradează pe zi ce trece, însă edilii au promis de curând că vor obţine fonduri europene pentru a o repara.

Clădirea care găzduieşte Colegiul Carol I este veche de peste 100 de ani, iar de pe băncile sale au ieşit personalităţi marcante precum Nicolae Titulescu, Amza Pellea, Theodor Aman şi Traian Demetrescu.

„În urmă cu cateva săptămâni, de la o înălţime de circa 8-10 metri, a căzut unul din capetele din gips ale unui oştean din Imperiul Roman. Bine că s-a întâmplat treaba asta într-o duminică şi nu erau sute de elevi, de profesori”, a spus Dan Lupescu, director Direcţia pentru Cultură Dolj.

Din fericire, pentru această clădire, primăria a făcut rost de bani de la Banca Mondială.

„Am primit fonduri pentru reabilitarea clădirii. După cum aţi văzut, este destul de afectată de intemperii, tencuiala cade atunci când plouă şi bate vântul. Deja se lucrează. Suntem pe partea finală cu corpul 5, acolo unde vor fi mutate clasele”, a precizat Lucian Chilom, director adjunct Colegiul Carol I Craiova.

În total, din cele 45 de monumente istorice de clasa A, doar 17 sunt în stare bună. În celelalte, trebuie investite sume mari pentru a le reda valoarea de altă dată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri