În Vâlcea, şoferii plătesc rovinietă pentru drumuri din două oraşe

Data publicării:
041213 rovinieta

Circulă pe drumurile din interiorul localităţii, însă sunt obligaţi să plătească roviniete. Se întâmplă în judeţul Vâlcea, unde există câteva porţiuni de drum naţional care trec pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea şi a oraşului Călimăneşti. Chiar dacă nu ies din localitate, şoferii trebuie să achite taxa de drum. Primăria a solicitat Ministerului Transporturilor să schimbe legislaţia.

Râmnicu Vâlcea este traversat de trei drumuri naţionale DN 67, DN 64 şi DN7. Porţiuni din respectivele artere sunt în intravilan şi fac legătura cu centrul oraşului şi zonele industriale aflate la periferie. Toţi şoferii care circulă pe aceste drumuri trebuie să achite rovinieta, deşi nu ies la propriu cu maşinile din oraş.

Conform legislaţiei, şoferii care conduc autoturisme şi circulă pe drumurile naţionale fără rovinietă riscă o amendă cuprinsă între 250 şi 500 de lei. Pentru vehiculele cu o capacitate de maxim 3,5 tone, amenda este de la 750 la 1.250 de lei. Pentru celelalte tipuri de autovehicule cu tonaj de până la 12,5 tone, amenzile ajung la 4.500 de lei.

Pentru ca locuitorii oraşului Râmnicu Vâlcea să nu mai primească amenzi pentru lipsa vinietei, primăria a trimis o adresă Ministerului Transporturilor, pentru ca Parlamentul să modifice actuala legislaţie. Edilii spun că nu este normal ca şoferii să plătească roviniete pentru cele 3 porţiuni de drum naţional, mai ales că o parte din DN7 este centura ocolitoare a oraşului.

„Este un drum folosit zilnic de cei care merg acolo, la lucru, iar un pensionar care merge, nu ştiu o dată, de două ori pe an pe şoseaua de centură, ca să poată să intre mai uşor în oraşul Râmnicu Vâlcea, iarăşi nu cred că ar trebui să fie obligat să plătească acest lucru”, a spus Emilian Frîncu, primar Râmnicu Vâlcea.

Şoferii consideră că modificarea legislaţiei ar fi binevenită. Numai anul acesta, pe drumurile naţionale din Vâlcea au fost aplicate peste 3.300 de amenzi, a căror valoare totală depăşeste suma de 1 milion de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei