Taher Bawab a câştigat pariul cu directorul tehnic al echipei, Sorin Cârțu. Certat în campionat, la meciul cu Iași, când din 18 m a trimis mult peste poartă mingea dintr-o lovitură liberă, iordanianul a exersat în ultima vreme la antrenamente, iar în amicalul cu Vaduz a reușit o execuție magistrală, în vinclul porții, de la 25 m.