Nu orice cuplu poate intra în program. Pentru a beneficia de fertilizarea in vitro, trebuie să fie steril, să fie căsătorit de cel puţin 2 ani, iar cel puţin unul dintre membrii cuplului să aibă cetăţenie română. De asemenea, cuplurile solicitante trebuie să aibă calitatea de asigurat de cel puţin 2 ani.
Femeile care vor să aibă un copil cu ajutorul fertilizării in vitro trebuie să aibă varste cuprinse intre 24 şi 40 de ani, iar indexul de masă corporală să aibă valori cuprinse între 20 şi 30.
În toată ţara, în Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer au fost acceptate 6 unităţi sanitare în vara anului 2011. Numărul lor a crescut însă, la inceputul anului fiind in total 11 clinici eligibile. Dintre aceste unitati, una este în Craiova. Cuplurile pot inregistra dosarele medicale la unităţile sanitare participante în program. Pentru evaluare, o copie a dosarului va fi transmisă la Ministerul Sănătăţii.