Condițiile meteo din ultima perioadă au dat iar antrenamentele celor de la FCU peste cap. Craiovenii nu s-aupregătit luni, iar pentru că terenul de la Leamna a devenit impracticabil, s-au antrenat pe baza Betonul, una ajunsă în paragină.
În loc de jaloane, Săceanu și compania au ocolit pietrele și bălțile de pe teren, pentru că iarba lipsește cu desăvărșire. Chiar și în aceste condiții, jucătorii trag tare pentru a fi apți la meciul de sâmbătă, cu FC Bihor.
Ca toți românii și conducătorii Universității au urmărit ce pedepse au primit greii fotbalului românesc, cei opt inculpați în Dosarul Transferurilor primind între trei și șase ani și jumătate de închisoare cu executare.
Marcel Iancu spune că după ce s-a întâmplat în acest caz, fotbalul românesc va mai fi zguduit de un scandal.
Partida dintre FC Universitatea și FC Bihor va avea loc sâmbătă, 8 martie, la Severin, de la ora 15:00.