Expoziţie inedită de lucrări sculptate în sare la Salina de la Ocnele Mari din judeţul Vâlcea. Mai mulţi artişti au lucrat timp de o săptămână piese unice, care vor fi expuse în salină şi vor putea fi admirate de miile de turişti care vin aici. Artiştii s-au declarat şi ei impresionaţi de ce a ieşit din mâinile lor şi au recunosc că a fost pentru prima oară când au sculptat în sare.
Artiștii au coborât în salină acum o săptămână. Spațiul nonconformist a fost o provocare, dar nu se aşteptau să fie atât de dificil.
În proiect s-au implicat 20 de artişti plastici din România și Moldova. Tema a fost la alegere.
În fiecare zi, în atelierul improvizat a coborâtşi primarul din Ocnele Mari. Edilul a fost cel care a avut ideea, iar acum are emoţii pentru expoziţiade săptămâna viitoare.
“Aceste lucrări vor fi donate primăriei şi minei, fiindcă noi suportăm cheltuielile de cazare şi masă şi e echitabil ca şi noi să beneficiem de aceste lucrări de artă”, a spus Petre Iordache, primar Ocnele Mari.
Salina Ocnele Mari se află la o distanţă de 7 kilometri de Rm. Vâlcea şi este vizitată zilnic, mai ales în perioada verii de 1.000 de turişti. Pentru a avea acces în salină, turiştii plătesc 17 lei pentru un bilet. Salina este prevăzută cu o cramă, biserică, locuri de joacă, terenuri de sport, cinematograf şi restaurant.