Biserica Ortodoxă s-a adaptat economiei de piaţă.Într-o comună din Olt, enoriaşii sunt somaţi săplătească taxa pe cult până la Rusalii, altfel vor suporta penalităţi de 50%. Mai mult, conform noului mercurial, înmormântareaîn groapă simplă e mai ieftinădecât cea în groapă boltită. Informaţia nu a ajuns la săteni la predică, ci sub formă de pomelnic, ca enoriaşii să nu mai scrie după capul lor pentru cine vor binecuvântarea preotului.
Pomelnicul a ajuns în casele oamenilor din Pleşoiu, Olt, săptămânatrecută. Preotul a avut o idee inedită. Sătipărească un pomelnic model, iar pe verso să treacă noile condiţiiîn care sătenii beneficiază de relaţia cu Dumnezeu. 100 de lei taxa de cult, iar dacă nu se achită de datorie până la vară, vor fi penalizaţi.
Cei care vor să îi conducă pe cei dragi pe ultimul drum cu fast, vor plăti pentru asta şi preotului, fanfara şi groapa boltită, cam 800 de lei.
Când au primit pomelnicul, oamenii şi-au adus aminte şi de alte probleme pe care le au cu preotul lor.
Autorul pomelnicului, slujitorul lui Dumnezeu, preot Vasile Rădoescu a refuzat orice comentariu.
Nemulţumirile localnicilor au ajuns şi la urechile primarului din Pleşoiu, care a avut o discuţie cu preotul, însă fără niciun rezultat.
Episcopul Slatinei, superiorul preotului paroh din Pleşoiu, a declarat că va face o cercetare cu privire la acuzaţiile aduse preotului.