Derby-ul de peste două săptămâni dintre CS Universitatea Craiova şi FC Universitatea Craiova ar putea să se joace fără spectatori pe stadionul “Ion Oblemenco” sau la o distanţă de minim 40 de km de Craiova. Şi asta deoarece la partida dintre CSU şi Vâlcea, câteva persoane din galeria celor de la Sezione au aruncat trei torţe pe teren, în minutul 60 al meciului.
Craiovenii speră să scape doar cu avertisment, iar meciul să se joace totuşi cu spectatori în tribune.
Pe lângă victoria cu CSM Vâlcea şi consolidarea poziţiei de lider în seria a doua a Ligii a doua, craiovenii de la CSU mai au un motiv de bucurie. Imnul “Oltenia, Eterna Terra Nova” a revenit clubului, iar FC Universitatea nu mai are voie să îl folosească.
Sâmbătă, craiovenii de la CSU vor juca în deplasare la Piteşti, cu CS Mioveni, de la ora 11:00, în ultima etapă a turului.