Chirii decontate pentru medici. Consiliul judeţean Olt vrea să atragă tinerii doctori la spitalul din Slatina

Data publicării:
130215 medici slatina

Autorităţile din Slatina vor plăti chiria pentru medici. Pentru că exodul acestora se simte tot mai puternic, iar salariile sunt foarte mici, la concursuri se prezintă tot mai puţini medici specialişti. În acest moment, autorităţile caută cadrul legal prin care să le poată deconta chiriile celor care nu au reşedinţă în Slatina. Până acum 20 de medici s-au înscris pe liste şi aşteaptă să scape de navetă

Andrei Oprea este din Craiova şi lucrează ca medic ortoped la spitalul din Slatina din toamna anului trecut. Chiria şi utilităţile unei garsoniere ar depăşi o treime din salariul lui. Cum nu-şi permite aceste costuri face naveta. În cabinetul de la spital a adus o canapea pe care se odihneşte pentru a îşi putea vedea pacienţii la contravizită. Spune însă că cele mai grele sunt gărzile.

În ultimii doi ani peste 40 de medici tineri au venit să lucreze la Spitalul Judeţean din Slatina. Majoritatea sunt din alte oraşe şi fac naveta sau stau cu chirie. Salariul de bază net al unui medic specialist imediat după terminarea rezidenţiatului este de aproximativ 2.000 de lei, în funcţie de specializare. Chiria unei garsoniere costă la Slatina între 100 şi 200 de euro pe lună.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean vor să pună la punct un pachet de facilităţi pentru viitorii medici.

Conducerea spitalului va organiza la primavară un nou concurs de angajare pentru posturile ce nu au avut mare căutare până acum. Spitalul caută 15 medici specialişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei