Cu Silviu Lung în poartă, Astra Giurgiu a terminat 2012 pe locul 2, cu 37 de puncte, cea mai bună clasare din istorie pentru trupa lui Niculae.
Fostul portar al Ştiinţei spune că rezultatele bune din această toamnă se datorează stabilităţii financiare de care are parte Astra Giurgiu. Calificată în semifinalele Cupei României, Astra are şanse mari ca la anul să se califice în Europa. Alături de Silviu Lung, Astra mai are în componenţă alţi doi jucători olteni. Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu îmbracă tricoul alb-negru.