Pugiliştii de la CFR Craiova au fost printre cei mai titraţi sportivi din cadrul finalelor naţionale de cadeţi desfăşurate săptămâna trecută în Bănie. Elevii lui Marcel Sârba şi Ion Dragomir au reuşit să cucerească şase medalii, două de aur şi patru de bronz, în faţa unor pugilişti de la cluburi mult mai puternice din ţară.
Cei doi campioni naţionali au cucerit în acest an şi aurul în Cupa României. Unul dintre boxerii de la CFR a demonstrat că este cel mai bun din ţară, după ce a fost nevoit să cedeze locul din lotul naţional pentru europene, din cauza lipsurilor financiare.
Antrenorii de la CFR Craiova sunt mulţumiţi de debutul celor mai tineri pugilişti din club, care au muncit mult pentru a bate la porţile afirmării.
Medaliaţii cu aur la cadeţi se pregătesc deja serios pentru competiţiile de anul viitor, când vor face trecerea în campionatul de juniori, unde sunt deja pugilişti cu experienţă.