Apă sărată în fântânile din comuna doljeană Almăj

Data publicării:
100114 APA SARATA

Sute de oameni din comuna doljeană Almăj suferă de câţiva ani pentru că apa din fântânile lor nu este potabilă. Analizele arată un adevărat dezastru ecologic, iar localnicii dau vina pe conducta petrolieră care trece pe lângă satul lor. Autorităţile şi sătenii spun că totul a început în 2009. De atunci, problemele se ţin lanţ. Animalele au murit după ce au băut apa infestată, iar agricultură nu mai pot face.  

Sătenii din Şitoaia, comuna Almăj, spun că apa din localitate nu a fost niciodată în parametrii optimi. Probleme au avut şi înainte de `89, când o conductă petrolieră s-a spart, iar urmele dezastrului se văd şi în ziua de astăzi. Autorităţile de la acea vreme au muşamalizat cazul. Oamenii susţin că în urmă cu câţiva ani, povestea s-a repetat. Apa din fântâni a redevenit nepotabilă, mai sărată ca apa din Marea Neagră şi cu reziduuri petroliere.

"Nu pot să mai beau apă, când vreau să spăl nu mai pot. Am lăsat pompa în fântână, am vrut să o curăţ un pic, să dau sarea jos de pe ea, am pus aşa un pic şi mi-a intrat degetul prin ea", a povestit un localnic.

Imediat după ce fântânile au fost poluate, primăria a cerut reprezentanţilor companiei petroliere să vină să vadă ce s-a întâmplat. O comisie de specialişti a venit însă după un an, a prelevat probe şi a trimis analizele la primărie.

„Norma legală este de 250, nivelul de cloruri pe litru, ori aici este vorba de 4.660, conductivitatea trebuie să fie de 2.500 şi ea este de 12.820”, explică viceprimarul comunei.

Şi cam atât. Nici vorbă de asumarea vreunei răspunderi sau de vreo explicaţie asupra a ce s-a întâmplat de fapt cu fântânile din Şitoaia.

„Noi am solicitat să ne trimită un raport amănunţit a tot ce s-a întâmplat acolo, cauza, pentru că a fost nu numai apă sărată, era vorba şi de urme de produse petroliere care apăreau deja în fântână. După investigaţiile pe care le-au făcut ei, au trecut la remedierea defectului, care probabil a fost, noi nu ştim”, a spus Aurel Tălăban, viceprimarul comunei Almăj.

An după an problema a afectat tot mai mult viaţa oamenilor. Au rămas fără animale şi agricultură nu mai pot face. Pentru consum, oamenii cară apa cu găleţile de la marginea satului.

Autorităţile locale spun că problema de la Şitoaia se va rezolva în această vară. Instalaţia de alimentare cu apă a întregului sat este aproape gata. Mai este nevoie de două pompe şi racordarea electrică pentru care Primăria va cheltui în această vară aproximativ 300.000 de lei. Compania spre care toată lumea arată cu degetul a anunţat că va stabili în cel mai scurt timp o echipă interdisciplinară, care să evalueze situaţia din satul Şitoaia. Reprezentanţii acesteia au mai precizat că deocamdată nu sunt cunoscute cauzele modificării calităţii apei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...