Conducerea Spitalului din Slatina a demarat o anchetă internă la o săptămână de la naşterea unui copil cu multiple malformaţii. Mama fetiţei a depus plângeri împotriva mai multor medici, pe care îi acuză că nu i-au spus că are o sarcină cu probleme.
Femeia a trimis plângeri atât la Colegiul Medicilor, cât şi la Ministerul Sănătăţii. Tânara spune că medicii care i-au făcut ecografiile nu au observat malformaţiile şi au asigurat-o că totul este în regulă. De asemenea, o altă plângere va fi depusă şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina împotriva unui medic de la o policlinică privată. Între timp, copila născută cu malformaţii la mâini, cap şi cutia toracică are şanse mici de supravieţuire.