A murit Corneliu Stroe, fondatorul Craiovei Maxima

Data publicării:
STROE

Lumea sportului oltean este în doliu. Creatorul Craiovei Maxima, Corneliu Andrei Stroe, a încetat din viaţă marţi noaptea, în urma unui atac de cord.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

În vârstă de 70 de ani, acesta era preşedinte de onoare al clubului CS Universitatea Craiova. Corneliu Stroe a fost timp de aproape 20 de ani preşedinte al secţiei de fotbal, iar de numele lui se leagă performanţele din anii '70 - '80 , atunci când oltenii au ajuns în semifinalele Cupei Uefa. De asemenea, a fost şi fondatorul Facultăţii de Educaţie Fizica şi Sport din Craiova în anul 1990, fiind decanul acesteia.

Trupul neînsufleţit a fost depus la stadionul „Ion Oblemenco”, urmând ca joi să fie mutat la Biserica Harşu. Înmormântarea va avea loc vineri, la cimitirul Ungureni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretul ciudat al lui Iohannis, dezvăluit de prieteni! Motivul pentru care nu mai iese din casă, ce face...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Justin Bieber recunoaște că are „probleme cu furia”. Declarații tulburătoare după ce a fost surprins...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Obiceiurile europene legate de duș care îi șochează pe americani. Unul din ele privește spălatul zilnic
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță schimbări mari pe talonul de pensie. 2.500.000 pensionari, afectați
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lara Flynn Boyle, actrița din „Twin Peaks”, împlineşte 55 de ani. Povestea fostei iubite a lui Jack Nicholson
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa