Traseele din Delta Dunării, pe smartphone. Aplicaţia Ecoroute a costat 20.000 de euro

Data publicării:
APLICATIE DELYA

Cu un smartphone sau o tabletă, orice turist care ajunge în vacanţă în judeţul Tulcea, poate vedea obiectivele de interes, restaurantele, primăriile sau punctele de prim ajutor din zonă. Toate apar în aplicaţia Ecoroute, dezvoltată de Grupul de Acţiune Locală Delta Dunării.

George Roşca, preşedintele G.A.L. Delta Dunării: Poţi să foloseşti în off harta pe care ai descărcat-o şi să te întorci la locul de unde ai plecat.

Paul Greavu, reporter Digi24 Constanţa: Aplicaţia se descarcă rapid pe smartphoneuri şi poate fi folosită chiar şi în cele mai îndepărtate locuri în Delta Dunării pentru că ea nu necesită conexiune la internet.

George Roşca, preşedintele G.A.L. Delta Dunării: Această aplicaţie a fost creată în cadrul unui proiect de cooperare cu Galul Poarta Almajului din Caraş Severin şi practic reprezintă pentru ambele galuri un mod de a pune în valoare potenţialul turistic al celor două zone.

Întreg proiectul a costat 20.000 de euro, bani europeni.

Ileana Ene, consultant în cadrul proiectului: Nu e o aplicaţie închisă, încă lucrăm la ea chiar dacă proiectul oficial s-a terminat. Fotografiile vor fi actualizate, informaţiile despre obiective vor fi la rândul lor updatate.

În nicio lună de la lansarea aplicaţiei, cele mai căutate trasee au fost Colina - Valea Nucarilor - Agighiol, pentru rezervaţia naturală şi bisericile din zonă, Jurilovca - Enisala - Sălcioara, pentru cetatea Enisala, rezervaţia de bujori sălbatici şi lăcaşele de cult, Murighiol - Lacul Sărături, pentru cetatea Halmiris, dar şi pentru flora şi fauna zonei, Murighiol - Uzlina - Lacul Isac, pentru satul pescăresc, dar şi pentru canalul cu nuferi - Litcov şi Jurilovca - Gura Portiţei pentru Capul Doloşman şi Insula Bisericuţa.

Lucian Simion, guvernatorul Deltei Dunării: Mai avem şi alte proiecte în acest sens important este să le armonizăm să nu bombardăm turistul cu tot felul de informaţii.

Aplicatia poate fi descarcata gratuit de pe Google Play, pentru utilizatorii sistemului android. Săptămâna viitoare va fi disponibilă şi varianta iOS a aplicaţiei.

reporter: Paul Greavu
operator: Cătălin Vârban 

Cu maşina

Traseu 1: Colina - Valea Nucarilor - Agighiol,
Traseu 2: Jurilovca - Enisala - Sălcioara.

Cu barca

Traseu 1: Murighiol - Lacul Sărături,
Traseu 2: Murighiol - Uzlina - Lacul Isac,
Traseu 3: Litcov şi Jurilovca - Gura Portiţei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...