Suplimentare de trupe la Kogălniceanu. 500 de militari americani au sosit la baza Mihail Kogalniceanu

Data publicării:
BSRF

La ceremonia de deschidere a exerciţiului NATO Black Sea Rotational Force 15 au participat militarii americani care au ajuns pe pământ românesc la sfârşitul săptămânii trecute dar şi un pluton de soldaţi români.

Batalionul 2, Regimentul 2 de Infanterie Marină şi-a încheiat misiunea din regiune, care a însumat 8 exerciţii majore şi peste 70 de proiecte de voluntariat în România. Ei pleacă din ţara noastră cu destinaţia Carolina de Nord la Camp Lejeune, acolo unde compania îşi are sediul.

Lt.col Joel Schmidt, comandantul batalionului "Lorzii Războiului": "Primul lucru pe care l-aş spune este că forţele militare româneşti sunt foarte competente. Am putut să facem exact aceleaşi exerciţii pe care le facem şi acasă, în special la Cincu, am putut să facem exerciţii combinate cu arme uşoare."

Ştafeta a fost preluată de Batalionul 2, Regimentul 8, care a fost prezent şi la trei misiuni importante în Irak. Aproximativ 500 de soldaţi americani au venit în ultimele zile la Kogălniceanu, iar printre ei este şi caporalul Evan Sargent care serveşte în cea mai puternică armată din lume de 3 ani. Este prima lui experienţă în afara ţării de origine şi este nerăbdător să ia contact cu ceilalţi profesionşti din trupele NATO.

Cap. Evan Sargent, militar american: "Este chiar prima mea experienţa a mea peste mări, aşa că sunt foarte entuziasmat. Mereu au vrut să vin în Europa de Est, este ceva foarte entuzaismant pentru mine şi chiar vreau să cum est-europenii se antrenează."

Lt.col Jeffery Stevenson, comandantul batalionului "Batalionul Americii": "Suntem nerăbdători de ocazia de a stabili legătura cu românii, dar şi cu ceilalţi militari de aici, din Estul Europei."

La BSRF 15.1 vor lua parte şi militarii români. Ei au deja experienţă de operare alături de colegii din Statele Unite.

Lt. Adrian Andrei, militar român: "Ne adaptăm şi noi după partenerii noştri, avem destui profesionişti şi cred că o să reuşim să fim mai buni."

Black Sea Rotational Force este un exerciţiu anual care are loc în zona Mării Negre, în Balcani, sau în zona Mării Baltice. 7 ţări vor participa la desfăşurările menite să crească cooperarea între statele NATO.

reporter: Paul Greavu
operator: Cătălin Vârban 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...