Simulatoare fluviale în Olanda şi România. Un milion de euro va costa proiectul de instruire a navigatorilor
Data publicării:
Primele două centre de simulare dedicate instrucţiei vor fi construite la Galaţi şi în Harlingen, adică la porţile de acces spre Marea Neagră şi spre Marea Nordului.
Simulatorul este de fapt o replică a cabinei de comandă a unei nave, de unde marinarii pot face manevre ca într-o situaţie reală.
Odată cu realizarea acestor două baze, Centrul de Perfecţionare a Personalului Navigant va ocupa o nouă piaţă, aceea a ţărilor riverane Dunării şi Mării Negre.
Sediul de la Galaţi ar putea fi gata la sfârşitul anului, dacă toată documentaţia va fi aprobată la timp.
Ovidiu Cupşa, director CERONAV:"Vom depune actele în decursul acestei luni, împreună cu partenerii noştri de la Academia Maritimă din Harlingen. Estimăm că pe parcursul acestui an vom accesa şi finanţarea pentru cumpărarea simulatoarelor, în paralel cu finalizarea sediului pe fonduri proprii. Sediul de la Galaţi până la sfârşitul anului va fi finalizat pe fonduri proprii iar dotarea va fi făcută cu aceste fonduri europene."