Simona Halep, premiată în lipsă. Sportiva a primit titlul de onoare, cheia oraşului şi un teren

Data publicării:
Simona Halep wikipedia-1

Toţi consilierii locali au fost de acord ca Simona Halep să primească aproape 500 de metri pătraţi de pământ în zona Spitalului Militar din Constanţa.

Distincţiile au fost date de primarul Radu Mazăre fratelui sportivei, care a spus că o va anunţa de premii după antrenamente.

Edilul Constanței, Radu Mazăre, a spus că sportiva mai are multe lucruri de demonstrat în tenis.

Radu Mazăre, primarul Constanţei: "Sigur, că sunt unii care o să spună că au propus să o facem cetăţean de onoare acum câteva luni şi eu am spuns că trebuie să mai crească şi văd că a stimulat-o şi a crescut repede de tot. Încă o dată felicitări!"

Stelian Gima, consilier local: "Bucuria mea cea mai are este că pe lângă stațiunea Mamaia avem și motive de acest gen și să ne facem cunoscuți pe plan național și internațiomnal."

Radu Bogdan Matei, conisiler local: "Simt că municipalitatea avea datoria față de Simona să-i recunoștem meritele sportive. În sfârșit avem pe cineva care a ajuns în vârful ierarhieiei mondiale."

Jucătoarea a primit titlul de cetăţean de onoare al judeţului în ziua în care a ajuns pe locul al cince-lea 5 în clasamentul mondial.

reporter: Marieta Iorga
operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...