Şase reţinuţi din Constanţa în cazul reţetelor false. Directorul adjunct al CJAS a fost plasat sub control judiciar

Data publicării:
mihaela vranceanu

foto: observator.ro

Coordonatorul întregii afaceri cu reţete pentru medicamente era din Brăila. Mirela Boboc, o apropiată a soţiei lui Titi Sgârcitu, fusese desemnată să se ocupe de reţeaua din Constanţa.

A cooptat farmacişti dar şi asistenţi sau medici cu vechime şi prestanţă din Spitalul de Boli Infecţioase şi din cel judeţean: Maria Bănăţeanu, asistent-şef la secţia de Nefrologie, Eugenia Muja, medic primar, Mihaela Irina Mătărângă, medic psihiatru şi Elena Dumea, medic specialist.

Dan Căpăţână, managerul Spitalului Judeţean Constanţa: Nu este o chestie onorantă pentru noi să avem în curte astfel de oameni. Este evident, dacă faci un deserviciu, ca imagine a instituţiei, şi asta cred că este valabil pentru orice fel de instituţie, mai ales pentru o instituţie medicală dar, repet, fiecare răspunde pentru faptele sale şi fiecare, într-un fel sau altul va fi judecat pentru ceea ce a făcut.

Niciun cadru medical din unităţile de stat nu va fi suspendat din funcţie. Managerii spitalelor spun că atâta vreme cât nu s-a dovedit concret vreo infracţiune comisă de ei, iar afacerea cu reţete false nu s-a derulat în timpul serviciului, nu vor fi luate măsuri împotriva lor.

Dragoş Poteleanu, preşedintele CJAS Constanţa: Nu am declanşat nicio anchetă internă, pentru că în momentul de faţă sunt organele abilitate ale statului să cerceteze şi doi la mână nici nu cunoaştem despre ce este vorba efectiv ca am putea derula o anchetă paralelă.

Procurorii DIICOT au descins luni dimineaţă în în 60 de locaţii din judeţele Constanţa, Brăila şi Vrancea. Au căutat acte care să demonstreze că membrii reţelei condusă de Titi Sgârcitu luau bani de la stat pentru medicamente pe care nu le-au vândut.

Procurorii spun că omul de afaceri Titi Sgârcitu s-a îmbogăţit după o retetă clasică: a mituit doctori. Aceştia au inventat pacienţi cu boli fictive care variau de la infecţii ale unghiilor până la cancer. Aceste boli erau tratate cu medicamente eliberate pe baza unor reţete fictive. Prejudiciul creat statului este de 9 milioane de lei.

reporter: Anca Medrea
operator: Cristian Caciauna 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”