Nepăsarea este un obstacol de nedepăşit. Persoanele cu dizabilităţi au dificultăţi în Constanţa

Data publicării:
scaun cu rotile handicapati

 

Bordurile înalte şi rampele abrupte sunt doar câteva dintre obstacolele de care se lovesc, la Constanţa, persoanele aflate într-un scaun cu rotile. Unul dintre ei este Ion Gembăşeanu, care a ajuns infirm în urma unui accident rutier.

Ion Gembăşeanu: "Sunt de 40 de ani în scaunul cu rotile, anumite obstacole le depăşesc, având o anumite experienţă, dar cei care, Doamne fereşte, de mâine trebuie să folosească un asemenea scaun, nu o să poată."

Pentru a trage un semnal de alarmă, persoanele cu dizabilităţi i-au invitat pe cei fără probleme să se pună în locul lor, în scaunul cu rotile.

Victor Maxim, voluntar: "E un sentiment unic, un sentiment ciudat să te afli în fotoliul rulant. Acum sunt doar un amator, dar nu mi-aş dori ca în Constanţa să fiu nevoit să merg cu fotoliul rulant."

Ioan Potecaş, voluntar: "E păcat, că majoritatea au avut parte de accidente, au avut parte de diferite întâmplări nefericite, care i-au adus în stadiul acesta şi trebuiesc ajutaţi. Şi priviţi cu înţelegere şi nu cu milă.

La acţiune a participat şi un belgian stabilit la Constanţa.

Ilaji Iraitak, cetăţean belgian: "Condicion bun, trotuar echilibrat, şosea-nivel-trotuar. Şi aici cum vi se pare? Aici ai văzut şi tu cum e. Înalt. Şi nici tu cu picior nu poţi."

Organizatorii speră că experimentul va fi urmat şi de o reacţie din partea autortiăţilor, dar şi a oamenilor obişnuiţi.

Raluca Oancea, organizator: "Să vadă şi un alt unghi de vedere asupra vieţii, poate, dar să observe că, chiar dacă stă pe scaun, este aceeaşi persoană."

Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Eliminării Tuturor Formelor de Discriminare.

reporter: Paul Greavu

operator: Alexandru Brînzaru 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...