Marea Neagră într-o carte. Cursul despre Marea Neagră ar putea fi predat de anul viitor

Data publicării:
cartea marii negre

Sursa foto: facebook/cartea marii negre

Pentru a putea preda la clasă din acest manual, profesorii trebuie să meargă la un curs de formare, unde vor învăţa ce conţine şi cum trebuie să îl prezinte mai departe elevilor, într-o formă cât mai atractivă.

Nicoara Florentina, profesor de geografie, spune că "Metodele moderne, dar şi mijloacele moderne de învăţământ reuşesc să atragă un număr impresionant de elevi în ceea ce priveşte stiul. Pentru că ei sunt receptivi la tot ce înseamnă nou". 

Acest curs va fi programat în lunile martie sau aprilie, durează două zile, iar la el vor participa câte 25 de profesori din fiecare regiune a României.

Dascălii privesc cu interes această nouă metodă de interacţiune cu elevii şi aşteaptă să afle mai multe detalii.

"Cartea Mării Negre reprezintă un instrument educaţional destinat elevilor din clasele I-VIII, care doresc să înveţe mai multe despre Marea Neagră, despre vieţuitoarele din Marea Neagră şi despre problemele cu care se confruntă acestea", explică Mihaela Câdea, director executiv Mare Nostrum.

În acest moment, în România există 500 de exemplare tipărite, iar în perioada următoare urmează să fie distribuite în fiecare judeţ.

Momentan, cartea nu se găseşte în librării, dar coordonatorii proiectului pregătesc o variantă online a manualului.

Cartea Mării Negre face parte dintr-un proiect internaţional iniţiat în Turcia, dar care se adresează tuturor ţărilor din bazinul Mării Negre. România este a doua ţară care s-a alăturat proiectului.


reporer: Loredana Vesparu
operator: Cătălin Vârban

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...