Dacă la începutul anilor 90 litoralul românesc se putea lăuda cu sute de mii de turişti şi mai multe locuri de cazare, în decursul anilor numărul acestora a scăzut. Sudul litoralului, cunoscut pentru hotelurile sale mari şi luxuoase, a decăzut de la an la an. Hoteluri emblemă din Olimp, precum Panoramic, au ajuns monumente ale nepăsării. Sutele de camere, odinioare pline, sunt acum goale, părăsite.
"Erau hoteluri de lux, de referinţă, hoteluri frumoase, cum era tot litoralul, era plin de turişti", a spus un turist.
Decăderea se vede nu numai cu ochiul liber, ci şi în cifre.
Traian Bădulescu, consultant în turism: Momentan sunt ceva mai puţine locuri decât erau la începutul anilor 90, deoarece unele hoteluri nu au fost privatizate cum trebuie, hoteluri destul de mari şi unele dintre ele sunt închise din păcate, mai ales în partea sudică a litoralului.
Ciferele furnizate de ANT diferă de cele ale Institutului Naţional de Statistică.
Mirela Matichescu, preşedintele ANT: La această dată noi avem o sută trei mii nouă sute patruzeci şi nouă de locuri de cazare clasificate în judeţul Constanţa.
Nicoleta Trandafir, şef INS Constanţa: Pentru 1993 şi aveam un existent de locuri în zona litorală, 126.900 de locuri. Comparativ cu anul 2014, când erau înregistrate 83.625 de locuri, deci o reducere de 34 la sută a capacităţii de cazare existentă în zona litorală.
Conform INS, şi numărul turiştilor a scăzut în 1993 de la aproximativ 990 000 la 740 000 în 2014. Dacă turiştii români preferau în anii 90 hoteluri de 2 sau 3 stele, chiar şi de o stea, acum ei vor servicii de calitate, aleg din ce în ce mai mult hotelurile de 3 şi 4 stele şi 5 stele. Hotelierii au preferat astfel să investească milioane de euro în vechile structuri de cazare decât să ridice de la zero altele noi.
Gabi Cazan, manager hotele de 5 stele: A fost mult mai avantajos, am creat alte spaţii mult mai generoase, ne-am ridicat ca şi clasificare de la un hotel de patru stele la un hotel de cinci stele, oferim alte servicii
Traian Bădulescu, consultant în turism: Litoralul pot să spun că s-a dezvoltat din punct de vedere calitativ. MUSCA O serie de hoteluri vechi din anii 60,70,80 şi unele chiar şi mai vechi au fost modernizate şi au fost upgradate la 4 şi 5 stele.
Judeţul Constanţa reprezintă mai bine de un sfert din numărul total de locuri de cazare din România.
reporteri: Annabelle Borş, Anca Medrea
operator: Cătălin Vârban