Livadă de meri plantată la Peştera. Cinci sute de persoane au plantat cinci sute de meri

Data publicării:
meri pestera

La evenimentul organizat pe dealul de lângă localitate a participat printre alţii şi fostul ministru de externe Teodor Baconschi care a mărturisit că nu a prea avut ocazia de a pune mâna pe cazma.

Teodor Baconschi, fost ministru de externe:  "Aţi mai plantat vreun copac până acum? Nu e prima dată când plantez un copac şi se ştie că dacă plantezi un copac e ca şi cum ai da naştere unui copil. E o fiinţă vie care aduce roade deci este o mişcare pe care o resimt cu toată fiinţă".

Câţiva paşi mai încolo primarul comunei nu a avut nicio reţinere să planteze puieţi de măr pentru că aşa, locuitorii vor limita pagubele provocate de alunecările de teren.

Valentin Vrabie, primar Peştera: "Din nefericire anul acesta am avut inundatii şi am avut pagube de peste 1,5 milioane de euro şi toate solicitările noastre au rămas fără niciun răspuns".

Oamenii care au participat la plantarea livezii de un hectar de meri văd acţiunea ca pe o oportunitate de a-şi pune amprenta asupra viitorului.

Copiii vor putea mânca fructe sănătoase, iar în cazul unor inundaţii malurile de pământ vor fi împiedicate să alunece înspre localitate.

Acţiunea a fost organizată de primăria Peştera şi Partidul Mişcarea Populară şi a fost coordonată de liderul la nivel naţional al partidului, Eugen Tomac.

reporter: Liviu Burghelea
operator: Cristi Caciauna

editor web: Anca Medrea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...