La vânătoare de vânzători ambulanţi. Jandarmii dau în fiecare zi aproximativ 20 de sancţiuni 

Data publicării:
vanzatori ambulanti

Aceşti comercianţi îşi încearcă de la primele ore ale dimineţii norocul, bâtând kilometri întregi de nisip, printre cearşafurile turiştilor. Duc cu ei tot felul de marfă: de la porumb, piatră ponce şi nămol, până la ochelari de soare, gogoşi, pufuleţi sau mături.

Discuţie poliţist-vânzător: "Ce faceţi aici? Vând porumb şefu. Ştiţi că este ilegal aşa ceva? E ilegal şefu dar ce să facem şi noi, sunt amărât".

Un singur cocean de porumb costă 3 lei, iar într-o zi vânzătorii reuşesc să vândă în medie 15 bucăţi.

Discuţie poliţist - vânzător ambulant: Sume de bani aţi obţinut din vânzarea porumbului? Am obţinut. Bine, o să ni le declaraţi la poliţie când o să vi le confisc şi pe acestea împreună cu porumbul. Şi banii? Şi banii. Aaaa!

Scuza vânzătorilor este că nu îşi găsesc un loc de muncă.

"Comercializez pentru că sunt bătrân, nu pot să muncesc doamnă, am 63 de ani, nu am unde să mă angajez, am copii am şi nepoţi. Băiatul a murit am rămas singur cu nepoţii acasă", a spus unul dintre vânzătorii ambulanţi. 

Oamenii legii atrag atenţia că astfel de produse nu sunt sigure pentru consum.

Maior Puiu Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa: Recomandăm turiştilor să nu neglijeze posibilele consecinţe negative ale consumului de produse alimentare comercializate în mod ambulant pe plajă, să nu încurajeze astfel de practici comerciale şi să nu achiziţioneze astfel de produse existând posibilitatea să îşi pună în pericol grav sănătatea neavând vreo garanţie asupra modului de preparare sau depozitare a acestora.

Şi medicii recomandă ca turiştii să nu consume produsele comercializate de vânzătorii ambulanţi direct pe plajă. Aceştia spun că soarele şi condiţiile improprii de depozitare pot duce rapid la alterarea alimentelor şi la consecinţe grave pentru consumatori.

Cristian Dobre, medic generalist: Pericolul este extrem pentru că vorbim de categorii de vârstă de la cele mai mici la cele mai mari. Aicea o toxiinfecţie alimentară nu alege pentru că odată infectat organismul boala se manifestă feroce, foarte repede şi adresabilitatea este Spitalul de Urgenţă.

Amenzile pentru cei care fac comerţ ambulant sunt cuprinse între 500 şi 5000 lei pentru persoanele fizice şi între 2000 şi 20.000 lei pentru persoanele juridice.

<reporter: Annabelle Borş
operator: Cristian Caciauna, Florin Boboc>

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri