Au început înscrierile la bacalaureat pentru sesiunea iunie-iulie. Zeci de mii de elevi din Constanţa, Tulcea, Ialomiţa şi Călăraşi vor trece pe la secretariatele şcolilor pentru a se înscrie la examenul maturităţii. Ei pot face acest lucru până pe 29 mai, atunci când vor încheia cursurile.
Potrivit calendarului examenului, probele încep pe 8 iunie cu proba orală la limba română. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie după ce vor fi rezolvate toate contestaţiile. Cei care nu reuşesc să promoveze examenul în vară, mai au o şansă în toamnă, atunci când este programată a doua sesiune a bacalaureatului.