Indiferent dacă aveau sau nu programare, la fel ca această doamnă au aşteptat astăzi în faţa cabinetelor zeci de pacienţi. Începând cu ora opt, timp de două ore medicii au preluat doar urgenţele.
3000 de medici, asistente, infirmiere şi brancardieri au protestat astăzi la Constanţa faţă de salariile mici şi condiţiile de lucru.
Nicolae Manea, președinte SANITAS Constanța: "Dorim încheierea contractului colectiv de muncă la nivel naţional, dorim alocarea la 6% din PIB până în 2016 , dorim ca statutul spitalelor de unităţi publice să rămână neschimbat, să nu fie transformate în ONG-uri".
După ora zece, cadrele medicale au intrat în cabinete cu banderole tricolore la braţ. Pe 28 noiembrie este programată greva generală.