Faleza oraşului Techirghiol, reabilitată prin fonduri europene
Data publicării:
Proiectul de reamenajare a falezei de lângă lacul Techirghiol a fost propus de autorităţile locale încă de acum doi ani. Abia în urmă cu o lună, însă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a semnat contractul de finanţare. Pasul următor este organizarea unei licitaţii, prin care să se stabilească cine se va ocupa de proiect. Cel mai probabil, lucrările vor începe în primăvară.Turiştii vor mai putea admira încă două fântâni, realizate în plan înclinat, care vor încadra scările de acces pe malul lacului.
Aproape toţi banii cheltuiţi pentru refacerea parcului sunt obţinuţi prin fonduri europene. Primăria contribuie doar cu două procente din suma totală. Odată cu modernizarea parcului, autorităţile speră ca oraşul să îşi păstreze titlul de staţiune balneară recunoscută pe plan european.Perioada de implementare a proiectului este de 17 luni, iar lucrările ar trebui finalizate până pe 24 martie 2014.